Proiectul Raftul cu initiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci şi-a selectat beneficiarii şi anume cele 15 biblioteci publice cu care Pro Vobis va lucra pe parcursul urmatoarelor 11 luni, prin oferirea de training şi consultanţă personalizată, pentru creşterea calităţii, diversităţii şi incluziunii programelor de voluntariat din respectivele instituţii.
Am primit un total de 29 de înscrieri, din care 28 de înscrieri eligibile. Evaluarea celor 28 de dosare de candidatură nu a fost una uşoară, însă a oferit celor 3 evaluatori (2 din cadrul Pro Vobis şi 1 evaluator din partea ANBPR) şansa să cunoască mai îndeaproape activitatea, motivaţia şi viziunea bibliotecilor din România în ceea ce priveşte lucrul cu voluntarii şi nu numai. Am avut deosebita plăcere să descoperim, încă o dată, cat de multe proiecte frumoase au loc în cadrul şi la iniţiativa bibliotecilor publice, implicând voluntari şi aducând contribuţii reale în comunitate, felicitări tuturor!
Selecţia nu a fost deloc facilă, tocmai datorită pasiunii deosebite regăsite în aplicaţii şi multitudinii de activităţi pe care bibliotecile le realizeaza cu voluntari. Criteriile pe care le-am folosit în evaluarea noastră, alaturi de ponderile lor in media finala, au fost:
1. Capacitatea de lucru cu voluntarii – 15%
2. Conexiunea cu comunitatea – 25%
3. Motivatie si angajament – 60%
E lesne de observat ca cel mai important pentru noi a fost sa alegem sa lucram cu biblioteci motivate, dornice si deschise sa se implice in acest proiect, care au dovedit angajament si intelegerea beneficiilor pe care acest proiect le poate aduce activitatii lor cu voluntarii. Fiind un proiect in care ne dorim sa construim si sa consolidam capacitatea de lucru cu voluntari a bibliotecilor publice, am tinut cont si de experienta in aceasta privinta si de nevoile ramase inca neatinse, analizand si felul in care biblioteca se pozitioneaza in comunitate, colaborarile existente deja, precum si capacitatea bibliotecilor de a lucre in parteneriat si de a interactiona cu actori diversi din comunitate.
Iata cele 15 biblioteci selectate, in ordine alfabetica:
Biblioteca Județeană Cluj
Biblioteca Județeană Dâmbovița
Biblioteca Județeană Galați
Biblioteca Județeană Gorj
Biblioteca Județeană Iași
Biblioteca Județeană Neamț
Biblioteca Județeană Vaslui
Biblioteca Județeană Vrancea
Biblioteca Metropolitană București
Biblioteca Municipală Bârlad
Biblioteca Municipală Medgidia
Biblioteca Municipală Mediaș
Biblioteca Pontus Euxinus Năvodari
Biblioteca Publică Locală Pietrari, Vâlcea
Lista de rezervă: Biblioteca Judeţeană Mureş
Alte biblioteci care au fost interesate de participarea la acest proiect si care au aplicat, neputand fi insa selectate datorita numarului limitat de locuri sunt: Biblioteca Bucovinei ,,I.G.Sbiera” Suceava, Biblioteca Comunala Raucesti, Neamț, Biblioteca Judeteana Bihor, Biblioteca Județeana Brașov, Biblioteca Judeteană Buzau, Biblioteca Judeteana Caraș Severin, Biblioteca Judeteana Constanta, Biblioteca Judeteana Craiova, Biblioteca Judeteana Mureș, Biblioteca Judeteana Olt, Biblioteca Judeteana Ploiesti, Biblioteca Judeteana Satu Mare si Biblioteca Judeteana Sibiu. Le multumim pentru interes si le vom tine aproape pe toata durata proiectului, prin diseminarea rezultatelor acestuia.
—
Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), implementează în perioada mai 2014-iunie 2015 proiectul „Raftul cu inițiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci”, finanţat prin Granturile SEE 2009-2014 în cadrul Fondului ONG în România. Proiectul își propune diversificarea oportunităţilor de implicare prin voluntariat în cadrul bibliotecilor publice din România, care să ofere oportunități calitative de implicare a cetățenilor de orice vârstă în beneficiul comunităților pe care le deservesc.