Terapie prin lectură şi joc

Super Biblioteca VBiblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu” Bârlad

Proiectul „Terapie prin lectură şi joc”, desfăşurat la Secţiile de Pediatrie I şi II ale Spitalului Municipal „Elena Beldiman” Bârlad, şi-a propus să aducă alinare micuţilor pacienţi prin intermediul lecturii şi a jocurilor creative şi de rol. Tot cu ajutorul voluntarilor a fost iniţiată campania „Dăruieşte o jucărie, fă o bucurie”, prin intermediul căreia s-au strâns jucării, dar şi hăinuţe, care au fost oferite micuţilor din familii nevoiaşe, internaţi în spital. În fiecare zi, voluntarii au mers, prin rotaţie, câte două ore şi au citit poveşti micuţilor pacienţi, au jucat diferite jocuri, au colorat împreună şi au legat prietenii.

Rezultate şi impact:

În comunitate:
– Peste 500 de copii spitalizaţi au beneficiat de „Terapie prin lectură şi joc”, 200 de aparţinători (mămici, bunici), dar şi 20 de asistente şi îngrijitori de la cele două secţii de pediatrie.
Asupra bibliotecii:
– S-a intensificat promovarea serviciilor de bibliotecă.
– A sporit vizibilitatea bibliotecii în comunitate.
– A crescut gradul de credibilitate al instituţiei, considerată până mai ieri, învechită.

Voluntari implicaţi în acest program:

– Număr: 46
– Profilul voluntarilor: elevi ai liceelor din oraş, majoritate fete
– Tipuri de activităţi de voluntariat: lectură, jocuri de creativitate, jocuri de rol pentru copiii internaţi în spital, organizarea de campanii de strângere de jucării, hăinuţe şi rechizite, distribuirea de jucării şi hăinuţe colectate, realizarea de materiale promoţionale, promovarea lecturii în mediile publice, promovarea bibliotecii şi a serviciilor de bibliotecă.

Contact:

Bulevardul Republicii nr. 149, Bârlad, jud. Vaslui, telefon 0235 411 001

Mărturii:
„Cele mai mari emoţii le-am avut în ziua de 15 Mai, când am organizat Gala voluntarilor. Le-am oferit voluntarilor diplome, iar 5 dintre ei au primit statuete Oscar. Am plâns de bucurie alături de ei, pentru că ştiam cât de mult au muncit în acest proiect şi că meritau mult mai mult decât atât. Nu aş da aceste momente minunate cu ei pe nimic din lume!” (Mihaela Andreea Hanganu, coordonator program)

Narcis (beneficiar, 16 ani): „E super că vin voluntarii aici, așa am uitat că sunt într-un spital. Deja m-am împrietenit cu ei și mi-ar plăcea să devin și eu voluntar și să fac parte din echipa lor, mai ales că am văzut cum e să fii internat și cât de mult contează când cineva încearcă să te facă să uiți că ești bolnav.”.

Denisa (voluntar): „Am realizat ca sunt o persoana norocoasa pentru ca mi s-a oferit șansa de a intra în contact cu alți oameni, din diferite medii, și prin simplul fapt ca am ascultat poveștile lor de viata, m-a făcut sa ma simt “utila”, ceea ce m-a bucurat enorm. Am ales sa ma implic în proiectul “Terapie prin lectura și joc” deoarece am considerat ca cei aflați în spital au nevoie de ajutorul nostru, chiar dacă nu petrecem decât puțin timp cu ei pe zi, cred ca pentru ei înseamnă mult fiindcă putem sa le ocupam programul cu activități distractive și educative.”

Leave a Reply

Required fields are marked *.


Top