Târgu Jiul copilăriei mele

Biblioteca V MaturaBiblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj

La Gorj, trecutul și prezentul se întâlnesc fumos la Biblioteca Județeană „Christian Tell” în programul de voluntariat Târgu Jiul copilăriei mele. Prin intermediul acestui program, biblioteca își propune implicarea membrilor comunității, în special a adolescenților, în procesul de conservare a memoriei comunităţii locale şi, totodată, în crearea unei punți de legătură între generaţii.

Voluntarii se cor transforma în reporteri și vor sta de vorbă cu diverse personalități ale orașului, dar și cetățeni simpli, încercând să afle de la aceștia amintiri despre cum era odată să fii copil şi să creşti în Târgu-Jiu. Apoi voluntarii vor redacta aceste poveşti, le vor rafina cu ajutorul altor voluntari (profesori de limba română) şi le vor posta pe blogul targujiupovestileorasului.blogspot.com, astfel încât toţi cei interesaţi să poată citi, privi sau asculta poveşti despre Târgu-Jiul de altădată.

Până acum, voluntarii au adunat 8 povești și au realizat un film despre copilării petrecute în Târgu Jiu, însă instruirea voluntarilor continuă, așa încât numărul poveștilor va crește.

Câteva cuvinte despre programul ”Târgu Jiul copilăriei mele”:

”Este foarte interesant, pentru că nu uităm să fim mereu copii și aflăm cum era să fii copil pe vremea părinților noștri. (Scăunașu Monica Teodora).

Leave a Reply

Required fields are marked *.


Top